O viață dăruită promovării valorilor de justiție și demnitate umană
În ziua de 8 octombrie, 2015, ne-a părăsit Paula Iacob, una din eminentele slujitoare ale edificiului normelor și principiilor de drept, cea care s-a impus în conștiința contemporanilor nu numai prin riguroasa probitate a competenței sale profesionale, prin tot ceea ce i-au consacrat celebritatea condiției de avocat ci, și prin exemplaritatea actelor ce atestă asumarea curajoasă a unor atribute ale spiritului civic, în multitudinea confruntărilor și evenimentelor petrecute în societatea românească.
De Paula Iacob m-a legat o statornică și caldă prietenie. Pe parcursul celor aproape douazeci și cinci de ani, ne-am descoperit într-o rodnică complementaritate a idealurilor și aspirațiilor, a preferințelor culturale și artistice și, nu în cele din urma, a punctelor de vedere privind cauzele și anvergura gravelor probleme cu care se confrunta cea mai mare parte a populației țării. Ne-a apropiat de asemenea, preocuparea pentru promovarea unor programe naționale cuprinzatoare care, călăuzite de deplinul respect al valorilor de dreptate și demnitate umană, să ofere soluții-alternative, pe potriva realităților social-umane generate de aceste probleme.
Tristetea pe care o încerc acum, la despărțirea de admirabila mea prietenă, se îngemănează cu acuta dorință de a reparcurge emoționante itinerarii ale unor experiențe la care am avut șansa să fiu părtașă .
Din orizonturile acestor popasuri în timp, nădăjduiesc să pot mărturisi, fie și extrem de fragmentar, încărcătura lor de semnificații, sedimentate într-o zestre de afectiune și înțelepciune, de iubire și dăruire pe care Paula Iacob ne-o lasă drept prețiosă moștenire. O moștenire din care răzbate ferma sa convingere că există lucruri pentru care merită să lupți și cărora să te dedici știut fiind că „a fi bun e un lucru rar, dar a fi drept este o datorie”. Această convingere avea să inspire și să călăuzească o amplă activitate,situata permanent sub semnul unei trainice solidarizări a imperativelor morale și juridice. Pledând cu ardoare pentru o asemenea solidarizare ea avea să facă frecvente trimiteri la una din pătrunzatoarele considerații ale Luceafărului poeziei românești : ” moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic”. Într-o atare perspectivă, Paula Iacob a perceput și încurajat, afirmarea activismului civic, de la simpla atitudine de conștientizare și contestare a nedreptăților, de încriminare a stărilor de alienare ce impovărează condiția umană, la salutarele ipostaze ale dialogului constructiv, asa cum ne-o dovedesc experiențele societății civile, ale numeroaselor organizații neguvernamentale.
Astfel, sub genericul ”Exploatarea sexuală – un afront la demnitatea umană”, avea să se desfașoare la București, în vara anului 1994, Congresul Federației Aboliționiste Internaționale. Paula Iacob a fost investită cu responsabilitatea coordonării eforturilor unui larg comitet național de organizare, grație cărora acest Congres avea să marcheze un moment de referință în dezbaterea internaționlă a unor stări de maxima actualitate. A fost contextul în care avocata Paula Iacob a dat măsura propriului său prestigiu profesional și civic, prin pertinentele poziții formulate limpede, fără echivoc, în condamnarea tuturor formelor de agresiune și violență, a abjectelor practici ale traficului de persoane umane pe piața unor întinse rețele ale prostitutiei, pedofiliei și proxenetismmului, cărora le cad victime, cu precadere, milioane de femei și copii, de pe întreg cuprinsului planetei. Cu forța convingerii ce atestă, o dată mai mult,trainicia pregatirii sale și a identificării cu drepturile fundamantale ale omului, ea a reușit să cucerească un intreg auditoriu ce reunea reprezentanți din toate părțile lumii. Totodata, a imprimat documentelor adoptate de acest forum internațional un profund caracter angajant, de natură să susțină concertarea a noi acțiuni, la scară națională, regională și mondială, pentru eradicarea acestui flagel ce ameniță prezentul și viitorul întregii civilizații. Acum, la peste două decenii care au trecut de atunci, se cuvine să elogiem contribuția decisivă pe care Paula Iacob a avut-o în inscrierea acestor dramatice realitați la ordinea zilei în preocupările societății civile, în contrast cu pasivitatea instituțiilor statului pentru care, parcă la vremea respectivă, ele nici nu ar fi existat.
Departe de a fi singular, evenimentul mentionat s-a înscris într-o serie de numeroase alte inițiative situate sub imperativul reducerii drasticilor decalaje existente între statutul de jure și cel de facto, cu precădere în ceea ce priveste condiția femeii, a familiei și copilului.
Amintesc, în această ordine idei, substanțialele dezbateri care au avut loc în cadrul Conferinței ”Femina mundi latini” care, în urmă cu douăzeci de ani a reunit la București personalități de frunte ale miscării feministe, reputate juriste din toate țările aparținând limbii și civilizației latine.
Și de aceasta dată, Paula Iacob a impresionat prin elocința cu care a susținut idei dintre cele mai relevante pentru condiția umană a femeii contemporane.
Itinerariile pe care mă poartă acum memoria afectiva îmi aduc aproape în suflet emoția unor trăiri de o rară frumusețe. În inima Parisului, într-o vară fierbinte, a anului 1998, de la tribuna Congresului Federației Internaționale a Femeilor de Carieră Juridică, ce avea loc într-o superbă sală a Tribunalului parizian, aveam să ascult unul din cele mai călduroase elogii pe care Paula Iacob le aducea, prin timp, celei care a fost prima femeie – avocat din România – Ella Negruzzi.
Auditoriul avea să afle atunci că această remarcabilă fiică a spiritualității românești a fost printre fondatoarele Federației ce-și aniversa în acel Congres șaptezeci de ani de existentă, de rodnica afirmare în rândul unor respectate și prețuite forumri internaționale, ale cărei activități i-au îndreptățit obținerea unui important statut în cadrul ONU.
Trebuie să mărturisesc că Paula Iacob avea un adevarat cult pentru înaintașii domeniului său de activitate, cărora le-a dedicat, memorabile momente de calda aducere aminte.
În același registru afectiv-sentimental,al prețuirii personalităților care prin harul și talentul lor au consacrat prestigiul României în lume, ea a organizat emoționante manifestări omagiale dedicate lui Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Naghiu, Gheorghe Zamfir.
Sunt toate acestea expresia nobleței unui suflet cucerit de valorile statornicite de geniul creației noastre, și deopotrivă, motivele mândriei patriotice despre care Paula Iacob vorbea la propriu, cu întreaga sa credință, aici ca și peste hotare.
Cu aceeași vigoare și pertinență și-a făcut auzită vocea într-un lung sir de manifestări internaționale – de la Barcelona, Madrid, Toledo, Lisabona la Paris, Milano, Neapole, Berlin, Moscova și multe alte locuri de prima referință pentru cultivarea unui fructuos dialog și a cooperării dintre organizațiile femeilor de carieră juridică.
Autoritatea conferită de numeroasele funcții în care a fost investită – Președintă a Asociației Femeilor de Carieră Juridică din România, Vicepreședintă a Consiliului de conducere a Federatiei Internaționale a Femeilor de Carieră Juridică și, multă vreme, reprezentanta acesteia în diverse Comisii din cadrul ONU, Vicepreședintă a Federației Internaționale a Cluburilor și Asociațiilor UNESCO – se regăsește cu prisosință în tabloul înfăptuirilor acestor importante forumuri ale societății civile.
Vocația societății civile a constituit pentru Paula Iacob motivația unor eforturi investite în domenii pe care ea le-a considerat prioritare pentru atingerea dezideratelor ce definesc autenticitatea funcționării statului de drept.
Așa poate fi înțeleasă, de pilda, insistența asupra rolului ce revine educației în toate ipostazele acesteia – din familie, școală și societate, în ansamblul său. Numeroasele conferințe și dezbateri susținute ani de-a rândul în școli, intervențiile din cadrul emisiunilor TV, consultațiile juridice, oferite în mod gratuit celor aflați în dificultate, vizitele la penitenciare, urmate de discuții cu deținuții sunt tot atâtea modalități prin care distinsa avocată a înțeles să se conecteze efectiv la cerințele educative și formative ale normelor și principiilor de drept, să potențeze rolul preventiv ce revine conștiinței juridice.
Aidoma înaintașilor de geniu,ea obișnuia să spună că” În orice om exista o scânteie pe care cenușa nu o poate acoperi ( …) este sufletul ”.
Această convingere a constituit una din permanentele premize ale demersurilor întregii sale activități de avocat.
Atari demersuri le va raporta în mod constant la generosul gând privind resursele de omenie și omenesc ce sălașluiesc, după propria expresie, chiar și în cel mai cumplit infractor, în cel ce săvârșește cele mai abjecte fapte.
Iată și motivul pentru care încerc acum, în finalul acestor fragmente de gânduri și sentimente, să asemăn tumultosul tablou al carierei și vieții prietenei mele, Paula Iacob, cu una din cele mai emoționante confesiuni de credință a lui Geo Bogza care, în volumul său intitulat ”Ca să fii om întreg” consemna : ” scriu pentru a-mi arăta împotrivirea față de cei care, total lipsiti de omenie, îndrăznesc să ia numele omeniei în deșert”.
Pentru ca omenia să-și dea cuvenita măsură, viața Paulei Iacob a ars ca o făclie întru luminarea drumului atât de lung pe care îl avem de străbătut, în succesiunea generațiilor, pentru ca nimeni să nu mai ia numele omeniei în deșert.
Conf. Univ. Dr. Stana Buzatu
