La finele lui 2017, prestigiosul trust de presă The Economist atrăgea atenția în mediul virtual asupra momentelor marcante ale anului ce avea să vină. Într-un clasament al relevanței pentru întreaga planetă, pe primul loc se afla situația încordată creată de Coreea de Nord. E vorba de un regim totalitar ce posedă vectori nucleari capabilisă atingă teritoriul american.Un regim care amenință. Peste ocean, în Statele Unite, unde nu sa făcut economie de epitete, liderul de la Casa Albă demonstrează planetei că politica celei mai mari puteri de pe glob nu mai este ”business as usual”, inclusiv prin amenințări cu distrugerea totală a nordului peninsulei coreene. În termeni clari, se evoca războiul nuclear.
Cei de la The Economist au crezut că vom avea anul acesta răgaz şi pentru alte subiecte, mai ales în plan tehnologic. 2018 e o piatră de hotar în domeniu, fie că vorbim de extinderea practicilor de hacking cibernetic, ori de inteligența artificială, de recunoaşterea facial electronică ori de ascensiunea automobilului electric. Surse din lumea ştiinței spun că vom asista la primele încercări de modificare a parametrilor climatici ai planetei, prin reflectarea spre spațiu a unui procent însemnat de energie solară, în plin proces de încălzire globală. 2018 va rămâne în istorie ca anul unor salturi ştiințifice memorabile, dar…
Evenimentele politice fură primplanul. Europa occidentală trece printr-o criză reală provocată de aşa numitul Brexit, abandonarea construcției comunitare cu sediul la Bruxelles de către unul din principalii ei actori, Marea Britanie.Criza e accentuată şi de războiul economic pornit de Donald Trump,care pare decis să acopere sloganul său de campanie, „America First!”, cu fapte menite să cutremure serios structuri de cooperare economice consacrate în ambele emisfere ale planetei. Preşedintele american a pus, practic, sub semnul întrebării conceptul de G7 – grupul țărilor cele mai dezvoltate ale lumii, al cărui summit s-a încheiat dezamăgitor anul acesta, în Canada. G7 a fost până nu demult G8, o matrice din care Rusia a fost expulzată în urma evenimentelor din Crimeea, dar căreia decidenții planetei s-au gîndit să-I adauge, firesc, Uniunea Europeană, devenită un concurent credibil al forței economice numărul 1 a lumii, care este SUA. Asta cu o singură condiție, desigur, aceea ca UE să rămână o forță unitară! Ceea ce, într-un an al Brexitului şi resurgenței naționalism-populismului eurosceptic în unele state membre, mai ales dintre cele foste comuniste, pare mai mult un deziderat decât o realitate. În plus, sintagma „Europa cu două viteze” e alimentată nefericit şi de unele metehne mai vechi ale bătrânului continent, de atitudini în plan politico- diplomatic care par să omită bunul şi încercatul principiu al respectului reciproc şi abordările în regim de egalitate deplină între state, altfel principii fundamentale ale însăşi construcției comunitare. A spune că trăim într-o lume complexă, ba chiar complicată, ar fi o subestimare. Eşichierul politic mondial e o tablă de joc cu piese aflate în continuă mişcare, uneori în simultaneitate perfectă, premeditată, pe mai mai multe fronturi. E grăitor faptul că, în timp ce liderul de la Casa Albă şi-a luat prin surpindere colegii din G7 în Canada, torpilând de facto un summit de prim rang, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, efectua o vizită de stat în China, pentru discuții bilaterale cu omologul său de la Beijing, Xi Jinping. Întrevederea la cel mai înalt nivel a fost marcată de foarte multă cordialitate şi, aparent, de un deplin accord asupra tuturor problemelor abordate.
Ea a fost urmată, în oraşul Qingdao din estul Chinei, de un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai, forum politicomilitar menit să constituie un răspuns ruso-asiatic la NATO, respective la forța armată uriaşă a SUA, şi aliatelor sale. În exact aceleaşi zile ale lunii iunie, deşi aproape total ignorată de ceea ce numim presa de primă linie, sau „mainstream media”, s-a desfăşurat o întâlnire de o importanță imensă pentru securitatea mondială. La Helsinki, în Finlanda, Şeful Statelor Majore Întrunite ale Statelor Unite, generalul Joe Dunford, a purtat discuții cu generalul de armată Valeri Gherasimov, omologul său rus.
„E, într-adevăr, foarte bine că Statele Unite şi Rusia au un dialog într-un climat internațional încordat”, a rezumat, în stilul laconic al nordicilor, ministrul de externe finlandez Timo Soini.
Fără a intra aici într-o analiză care ar lua multe pagini, să subliniem doar că pe orice front din lume, dar mai ales pe cel din Siria acestor zile, comandanții militari americani şi ruşi s-au străduit, prin comunicații speciale şi aranjamente tehnice specifice, să evite coşmarul unei ciocniri directe între forțele celor două țări, cu consecințe potențial catastrofale. Faptul că generalii discută între ei – ca între oameni perfect conştienți de devastarea pe care o pot provoca – e, paradoxal, liniştitor. Aceşti oameni înțeleg altfel războiul. Dwight D. Eisenhower scria în 1943 că îl detestă.
E foarte probabil că dorința de a evita un asemenea scenariu, al schimburilor de lovituri nucleare, este cea care l-a determinat pe preşedintele Statelor Unite să facă un pas istoric, întâlnindu-se la masa negocierilor cu liderul absolut al Coreei de Nord, Kim Jong-un.
În 12 iunie, la Singapore, am asistat la o premieră absolută, ale cărei concluzii trebuie înscrise în manualele diplomatice. După ce limbajul oficial în ambele capitale, americană şi nord-coreeană, depăşise binişor limitele acceptabilului, punând sub semnul îndoielii pacea întregii lumi, decizia lui Donald Trump de a părăsi mai repede Canada şi G7 pentru a ajunge la Singapore a fost privită cu sufletul la gură de foarte mulți observatori.
Cei doi lideri au stat de vorbă, detaliile convorbirii nu se cunosc, desigur, însă omenirea a răsuflat uşurată pentru că retorica belicoasă dintre două state înarmate nuclear a fost înlocuită de o evidentă destindere. Nu toată lumea e de acord, judecând după unele reacții din SUA, unde ocupantul fotoliului de preşedinte la Casa Albă continuă să fie ținta unei campanii de atac politic şi mediatic susținut. Dar, totul e bine când se termină cu bine, când pacea primeşte prin dialog şanse reale în defavoarea confuntării militare. S-a câştigat cel puțin timp, iar timpu poate oferi treptat soluții marilor probleme, de la cele ale războiului la cele ale respectării drepturilor omului, de la cele ale schimburilor economice internaționale la cele ale schimbărilor climatice ce afectează planeta, şi încă multe altele.
Întâlnindu-se cu Kim Jong-un, Donald Trump a dat dovadă de un pragmatism pozitiv de excepție. E foarte probabil că aceeaşi atitudine îl va îndemna să accepte şi invitația la discuții directe cu Vladimir Putin, care i-a lansat o invitație în acest sens prin intermediul cancelarului austriac Sebastian Kurz, după cum informa The Wall Street Journal. Ar fi vorba de o întâlnire nu doar extrem de importantă în economia demersurilor de maxima relevanță pentru relațiile geopolitice, ci şi o realitate contradictorie.
Cei doi lideri, de la Washington şi Moscova, au dat semne că se respectă şi chiar se apreciază reciproc, fiind apparent perfect capabili de o coversație armonioasă, asta în timp ce țările lor se află într-unul din cele mai reci episoade ale relațiilor bilaterale, la cel mai scăzut nivel de la dispariția Uniunii Sovietice încoace.
După ce a lăsat în offside un întreg summit al G7, ca să folosim un termen din fotbal, Donald Trump pare pregătit să angajeze un dialog față în față cu Vladimir Putin, deşi sunt mulți jucători din chiar echipa sa care nu par încântați de idee.
Trump a scandalizat liderii din G7 spunându-le că Rusia trebuie reprimită în acest cadru, „pentru că ne petrecem, probabil, 25% din timp vorbind despre Rusia, aşa că mai bine am sta cu ei la masă”. Între timp, eroul verii 2018 e, judecând după Campionatul Mondial de Fotbal găzduit de țara sa, chiar liderul de la Kremlin. Putin doreşte să îşi scoată țara din conul de umbră în care insistă să o aşeze foarte mulți protagonişti politici şi mediatici occidentali, nu face un secret din asta. Iar metodele sunt diverse.
Gestul Ambasadorului rus la Națiunile Unite, Vasilii Nebenzia, care în ziua deschiderii campionatului s-a jucat cu mingea de fotbal în Sala Consiliului de Securitate, împreună cu colegii săi din acest for – toți în tricouri naționale şi „arbitrați” de Secretarul General ONU, Antonio Guterres – a fost un binevenit moment de respiro pe arena diplomatică. Nota bene: reprezentantul chinez a venit şi cu o paletă de ping-pong la micul eveniment diplomatico-sportiv. Prietenii ştiu de ce, s-ar putea spune, cu un surâs.
Cu un strop de entuziasm în plus, am putea conchide că anul în curs marchează în calendarul său zile ce schimbă cursul istoriei recente.
Unele alianțe internaționale se întăresc, altele se conturează sau, dimpotrivă, se estompează. Într-un caleidoscop de criterii politico-militare ori economice ale cărui piese sunt date de interese naționale diverse, uneori antagonice, s-a creat o atmosferă de tumult al revenirii multipolarității în defavoarea unui globalism oarecum uzat. Foarte important, există de acum lideri puternici, cu personalități distincte pe tabloul politicii mondiale, ceea ce limpezeşte binevenit atmosfera pe fondul dorinței de dialog. În acest context, fără dubii, e esențial rolul de protagonist al Preşedintelui SUA, care prin schimbările sale de ritm, aparenta sa indiferență față de cutume şi protocol, persistența în protecționism şi un nationalism lipsit de prețiozități, prin combativitate şi energie, capacitate de improvizație şi imprevizibilitate, lipsă de carismă devenită carismatică, dă tonul evenimentelor.
Ori, tonul face muzica, spune un proverb românesc. Îl poți aproba sau respinge pe Donald Trump, ambele tabere sunt numeroase şi gălăgioase. Un moment de referință va fi cel al alegerilor ”mijlocului de mandat” din Statele Unite, în noiembrie, alegeri care vor certifica sau nu supraviețuirea sa politică prin înclinarea balanței către democrați ori republicani. E, însă, cert de pe acum că remarcabilul an 2018 va fi marcat definitiv de acțiunile acestui şef de stat miliardar pentru care politica pare o pasiune a vârstei a treia – şi de aceea nu are de gând să o practice altfel decât urmându-şi propriile reguli.
Lucian RISTEA
