Sub această deviză, Fundatia Inovații Sociale Regina Maria a organizat și în anul dificil al pandemiei, dar de data aceasta online, tradiționala strângere de fonduri în beneficiul persoanelor defavorizate, aflate în tratament stomatologic la cele două policlinici sociale din Bucureşti. Acestea dispun de cinci cabinete, un centru propriu de radiologie şi o echipă de 20 de medici, pregătiţi pentru tratarea unei game largi de afecţiuni, de la tratamentul banalelor carii şi detartraj, până la traumatisme dento-alveolare solicitând intervenţii de urgenţă, endodonţie, paradontologie, pedodonţie, protetică şi ortodonţie.
Prin această acțiune, organizată cu ajutorul unei casei de licitații, Fundația și-a propus strângerea de fonduri necesare pentru cei peste 2700 de pacienţi sociali aflați în tratament, cât și pentru redeschiderea centrelor educaţionale pentru 200 de copii din familii vulnerabile.
„Chiar dacă evenimentele mari de strângere de fonduri nu mai pot fi organizate, noi trebuie să găsim în permanență soluții pentru a nu ne abandona beneficiarii și pentru a ne continua misiunea nobilă de a ajuta oamenii fără nicio altă soluție de a avea sănătate, timp, speranțe și vise”, declara Directorul Executiv al Fundației,doamna Cristiana Mateoiu.
Peste 60 de produse unice (printre care sabia Anei Maria Brânză, racheta lui Ilie Năstase, o cină cu Raed Arafat, obiecte de artă, experiențe pline de adrenalină, tricouri semnate de sportivi ai Generației de Aur, chitara electrică semnată de Smiley, un sejur la Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov, 4 bilete la concertul Celine Dion din 2021, geanta de sport de lux Maff Bags, portretul lui Constantin Brâncuși realizat de actorul Horațiu Mălăele și multe altele), au fost oferite spre licitare persoanelor dornice să contribuie la strângerea fondurilor necesare obiectivului propus.
„Fundația Inovații Sociale Regina Maria, singurul ONG care și-a dedicat activitatea sprijinirii pacienților sociali, fără venituri, fără asigurări medicale și a copiilor din familii defavorizate, are nevoie să vă alăturați demersului de a strânge banii necesari continuării îngrijirii lor”, spunea Președintele Fundației Inovații Sociale Regina Maria, dr. Wargha Enayati.
Licitaţia caritabilă „Din Inimă pentru un ALT Viitor” s-a desfășurat în cadrul unui eveniment select și restrâns, pe esplanada Stejarii Country Club.